Unui orator, însă, trebuie să-i pretindem ascuţirea de minte a logicianului, cugetarea filosofului, exprimarea aproape a poetului, memoria jurisconsultului, vocea tragedianului şi, aş zice, gesturile unui actor celebru.Marcus Tullius Cicero
    Destinul unui artist, este calea unui călător, iar lumea acestuia este o scenă fără sfârșit. Anume această cale a fost aleasă de Constantin, calea artistului de cuvânt, cuvânt rostit și cuvânt cântat.

    Constantin a fost născut la data de trei iunie, astfel prevestind familiei sale nu doar o continuare fericită de vară, dar și o viață plină de surprize frumoase, datorită talentelor cu care a fost înzestrat. Nu în zadar este cunoscut faptul, că persoanele născute anume în această dată, au un talent înnăscut de oratori și posedă o carizmă deosebită. Aceștia sunt oamenii pentru care cuvântul nu este doar un mijloc de comunicare, cuvântul pentru ei este… ARTĂ.

    Cu puțin timp înainte de nașterea lui Constantin, mama sa a avut un vis în care i s-a arătat că va da naștere unui băiat și că Domnul are un plan special pentru el. Acest vis neobișnuit i-a devenit simbol al misiunii sale – de a duce în lume iubire și înțelepciune.

    El a avut parte de dragoste și multă grijă părintească, dezvoltandu-se ca un copil liniștit, nefiind împovărat cu griji inutile. Lumea lui interioară devenea tot mai bogată pe zi ce trece, datorită capacității sale de a analiza independent, ceea ce se întâmpla în lumea din jurul său. Uneori a fost dificil să fie ”reconvins” în convingerile și aspirațiile proprii. La vârsta de numai cinci ani, pe parcursul întregii ierni, îi cerea tatălui său să-l învețe să înnoate odată cu venirea timpului mai cald. Zis și făcut. Nu a fost nevoie de mult timp pentru exersări ca să învețe și acestă activitate. După primul salt în apă, fiind în vesta sa de salvare de dimensiuni cu totul mici, a gustat un pic din apă, însă cu atât mai mare i-a fost bucuria unei noi realizări importante. Adevărat este faptul, că multe șotii a făcut în copilărie, însă de aceasta familia își amintește doar cu zâmbete, deoarece ele au mai adăugat gust procesului de educație al tânărului artist. Constantin, amintindu-și de copilărie nu ezită să spună, că pentru rafinamentul și educația sa, el le datorează și celor care au luat parte la educația lui preșcolară.

    Viața de adolescent activ a început cu antrenamente de  taekwondo și lupte greco-romane, iar pentru a completa spectrul de activități, la lista de interese a fost adăugată și implicarea în cadrul unui cerc teatral, acolo fiind sub îndrumarea unor pedagogi consacrați. Mai târziu, la vârsta de 12 ani, Constantin asemenea multor puști de vârsta sa, a început să practice fotbalul profesionist, cu o dorință arzătoare de a cuceri milioanele de fani ai fotbalului mare. După mai mult de cinci ani de antrenamente, sentimentul că poate face ceva mai mult nu l-a lăsat, iar inima continua să-l cheme acolo unde ar fi găsit pacea interioară și confirmare. Confirmare a ceea că “de la început ești ceea ce vrei să devii”.  De la 16 ani s-a dedicat cântului, iar după un an, ia lecții de chitară sub îndrumarea talentatului muzician și interpret Sandu Culai. Încă un an mai târziu, Constantin se alătură trupei muzicale din cadrul clubului de tineret creștin “Qartier”, în calitate de vocalist și chitarist. Și aici, caracterul său și spiritul de inițiativă nu au rămas neapreciate. Șase luni mai târziu el devine unul din liderii clubului, care săptămânal organiza programe de divertisment pentru tinerii Chișinăului. Anume aici, și-a pus temelia de maestru al artei cuvântului și de moderator isteț. Săptămânal, pe parcursul a mai multor ani, a lucrat la pregătirea acestor programe, precum și la realizarea lor. În toți acești ani, la evenimentele date au participat sute de persoane de diferite vârste și naționalități, de la concetățenii noștri, până la locuitori de pe continentul american și cel australian. Interesul său neprefăcut pentru mentalitatea și stereotipurile oamenilor din diferite țări, au contribuit la construirea dialogurilor de succes cu cele mai diferite persoane.   

    

    Dupa absolvirea liceului, Constantin și-a acordat suficient timp pentru luarea unei decizii în privința studiilor universitare. Facultatea de jurnalism și cea de teologie erau în topul listei, ca până la urmă, invingătoare să iasă teologia. Dorința de a studia adevărurile creștine, adevărurile despre viață și natura umană în general, au devenit prioritare. Au urmat patru ani petrecuți în studiu aprofundat al materiilor extrem de interesante și importante, valoare cărora nu poate fi redată în doar câteva fraze. Ele i-au acutizat și mai mult nevoia de a comunica cu publicul larg, care este mereu în căutare de ”hrană”. Constantin este foarte recunoscător foștilor săi profesori, care prin exemplul lor de gândire profundă, atitudine binevoitoare și prin cunoștințe autentice au contribuit la formarea unui caracter deosebit și a unei personalități cu gândire originală. Ideea, că un profesor bun nu este unul care își învață discipolii să gândească ca el însuși, ci acela care îi ajută să gândească original, a devenit pentru Constantin un adevăr indispensabil în procesul de învățământ. În timpul studiilor universitare, îi plăcea la nebunie cartea cu titlul: “Te-ai născut original, nu muri o copie”. Aceasta, după părerea sa, ilustrează perfect o abordare corectă a procesului de învățământ și a vieții în general. După absolvirea cu succes a Facultății de Teologie, și-a continuat misiunea de a fi un maestru al calității și-un ambasador al bunei dispoziții oferite publicului. Pregătirea academică de maestru în arta oratorică, a primit-o la aceeași facultate, unde discipline ca retorica, omiletica, hermeneutica, principii de conducere, psihologia generală și psihologia vârstelor au devenit parte integrantă a bagajului de cunoaștințe al viitorului maestru în arta comunicării. În plus, rolul ”alimentelor” ce au contribuit la dezvoltarea profesională deplină a lui Constantin, l-au jucat lucrările scriitorilor contemporani cum ar fi: Napoleon Hill, John Maxwell, Scott Berkun, dar și ale personalități faimoase din antichitate precum Aristotel,  Cicero, Platon și alții.
    Oamenilor dedicați talentului său deseori li se oferă și bonusuri mari. Un exemplu al unui astfel de bonus, pe care l-a primit și Constantin, este faptul că a avut șansa să făcă cunoștință cu lucrările lui Radislav Gandapas. În prezent, acesta este cel mai cunoscut specialist din Rusia în domeniile: lidership și oratorie. După cursul predat de Radislav, Constantin a dezvoltat o pasiune și mai înflăcărată pentru incomparabila artă a vorbirii.

    În pofida prejudecății multora, că moderatorii vorbesc mult și în viața de zi cu zi, Constantin aplică cel mai des un alt principiu în acest caz: ”vorbește atunci când cuvintele sunt mai prețioase decât tăcerea”.

EVENIMENTELE FESTIVE

    Această etapă în viața lui Constantin a început chiar în anii de studenție. Studiile universitare au fost completate cu implicarea activă în cadrul comitetului organizatoric și prin a planifica și organiza evenimentele cu caracter festiv la nivel de universitate. El s-a manifestat foarte bine și aici, deaceea nu a trebuit să aștepte o confirmare în plus a faptului, că oratoria îi este chemarea. În rol de moderator lumea pur și simplu l-a îndrăgit. În anul 2006, un coleg de grupă i-a propus să modereze programul nunții unui prieten de-al său. După o analiză scurtă a ofertei, Constantin a acceptat acea nouă provocare fiind sigur, că e ceea de ce ar vrea să se ocupe. Așa a început ”epoca” nunților în viața tânărului maestru de ceremonii, iar cererea pentru talentul său a crescut exponențial. Începînd cu anul 2005, Constantin a moderat un număr de peste 500 evenimente în mai mult de 10 orașe din Republica Moldova și Rusia.

    Unele din elementele principale indispensabile unui EVENIMENT FESTIV sunt: bucuria, zâmbetele neprefăcute, veselia, iar la genelal – o dispoziție excelentă! Așa arată o sărbătoare adevărată. Misiunea lui Constantin constă în a oferi publicului tot ce este mai bun în vistierea unui maestru. Crezul său în calitate de moderator este: ”Ajută oamenii să devină un pic mai buni, mai bucuroși, mai mulțumitori decât au fost fost până  la momentul când te-au cunoscut.”

    Ca rezultat al talentelor primite și al efortului depus, Constantin se bucură de inteligență remarcabilă, de o frumusețe rară a timbrului vocii, de un exterior plăcut, de gândire creaitivă, de gusturi rafinate și, bineînțeles, de o inimă a unui gentleman adevărat. Mai mult decât atât, interesul permanent pentru cunoștințe, pentru lectură și acțiunile sale direcționate spre realizarea scopurilor propuse, l-au condus spre o dezvoltare multilaterală, și au lucrat în el abilitățile și ambițiile necesare pentru creșterea personală și profesională continuă.

8 CUVINTE

Frumusețea – sunt convins, frumusețea necesită efort. Frumusețea este (și) gândire.
Suferința – adesea îmi reamintesc, dar le-o zic și altora, că nivelul de suferință al sufletului este direct proporțional cu nivelul perfecțiunii acestuia. Dacă ai un suflet curat, o inimă bună, atunci și vei suferi mai mult în această lume. Suferința este un indicator excelent al stării de suflet, ei bine … sau, în unele cazuri, a mentalității proaste. Însă scopul suferinței nu este suferința sau depresia, ci conștientizarea binelui care ne înconjoară.
Pacea – cât de paradoxal nu ar suna, însă adevărul este că trebuie să luptăm pentru pace; pentru pace în lume, pentru pace în țara noastră, pentru pace în noi înșine. Și vorbind despre luptă, îmi amintesc că scopul final al unei bătălii nu este învingerea, ci anume pacea. Cel mai important este să păstrezi pacea în interior, precum o înțelepciune mai veche spune: ”cel ce s-a învins pe sine, a învins o armată întreagă.”
Femeia – continuitatea vieții, un balsam pentru singurătatea bărbătească, suflet al familiei.
Cuvântul – unealta mea de lucru, armă.
Credința – viață, progres, mijlocul de obținere a eternității.
Odihna – beneficii pentru trup și suflet.
Succesul – atunci când găsesc motive de bucurie în fiecare zi, când îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceva, atunci când sunt de partea ADEVĂRULUI. Succesul nu este un scop sau un punct de destinație, ci mai degrabă o cale.